Ionuţ Cătălin Florea – suflet universal

Ionuţ Cătălin Florea – suflet universal

  • Add Comments
  • Print
  • Add to Favorites

Nu vă miraţi!

Bucuria mea e tristeţea,

Amarnică bucurie spun eu.

O-mpart cu Singurătatea

sora mea de aici şi de dincolo.

Despre regretatul Ionuţ Cătălin Florea nu am auzit decât acum aproximativ 3 luni, aflându-mă în incinta Casei de Cultură din Măcin. Veghind sala de conferinţe, fotografia acestuia mi-a ridicat câteva semne de întrebare şi aveam să aflu că cel care mi-a stârnit curiozitatea este un renumit pictor, atât pe plan naţional cât şi internaţional. Părând a fi singurul care nu auzise de acest promotor al plaiului dobrogean, am întrebat diverse persoane din zona Măcin – Jijila – Greci dacă ştiu, într-adevăr, de existenţa acestei personalităţi. Nu am primit un răspuns pozitiv şi acest lucru m-a pus pe gânduri.

 

Nu o să încep să discut problema tipic românească, şi anume promovarea deficitară a adevăratelor valori. Voi încerca, însă, să duc mai departe povestea acestui tânăr cu care viaţa a fost nedreaptă.

 

Băiatul născut la malul Dunării

Ionuţ Cătălin Florea s-a născut la 4 august 1974 în comuna I.C. Brătianu. După cum ne este spus şi în cartea „Vitralii pe zăpada memoriei”, carte biografică scrisă de Cezarina Adamescu, la vârsta de 16 ani, Ionuţ a suferit un grav accident de maşină ce l-a privat de funcţia locomotoare. În 1991, împreună cu familia sa, se mută în Austria în speranţa unei recuperări. Acel an a fost unul decisiv – atunci Ionuţ Cristian Florea a început să picteze în acrilic. El a găsit în artă o modalitate de evadare din realitatea crudă cu care se confrunta. Până în anul 2001, când acesta ne-a părăsit, el a pictat nu mai puţin de 600 de lucrări. Acestea au primit critică pozitivă din partea comunităţii artistice internaţionale, dovadă fiind şi numeroasele expoziţii la care Ionuţ a fost prezent prin intermediul operelor sale.

 

Dar ceea ce m-a fascinat a fost faptul că Ionuţ reuşea să picteze cu o mână cvasi-inertă, afectată de accidentul tragic din adolescenţă. Mama lui, doamna Ecaterina Florea, mărturiseşte în paginile cărţii: „După accident şi după operaţie a îndurat dureri fizice greu de imaginat, dar au urmat apoi luni petrecute într-un centru de reabilitare unde a făcut cunoştinţă cu felurite activităţi pentru descoperirea de noi mişcări ale mâinilor. Trebuia să folosească trucuri inimaginabile pentru a se mişca, deoarece era aproape lipsit de capacitatea de a-şi mişca mâna. Practic, trebuia să-şi arunce cu ajutorul unor tehnici greu învăţate, deoarece mişcările conştiente şi active nu erau posibile”.

 

În acest caz, bine-cunoscuta expresie „Arta cere sacrificii” este perfect aplicabilă. Dacă stai să analizezi situaţia lui Ionuţ, realizezi că el era subiectul unui paradox: îndura dureri fizice pentru artă, însa în acelaşi timp, arta îi aducea satisfacţie sufletească.

 

Când se vorbeşte despre astfel de cazuri, atenţia este concentrată asupra oamenilor ce se confruntă cu dizabilităţi, dar reuşesc să se afirme într-un anumit domeniu. Nu se vorbeşte, însă, despre ideea pe care aceste persoane o propagă. Oamenii sunt muritori, pot dispărea din această lume într-o fracţiune de secundă, însă ceea ce aceştia au reprezentat şi ce au lăsat în urmă contează cu adevărat. Tocmai pentru a promova ideea la care Ionuţ a muncit, doamna Ecaterina Florea organizează în fiecare an concursul „In memoriam Ionuţ Cătălin Florea” ce premiază activitatea unui artist român.

 

Ionuţ Cătălin Florea este unul dintre acei oameni care ne arată nouă, tuturor, că se poate, care ne învaţă prin povestea lui de viaţă că scuzele sunt doar un semn al fricii de a încerca. Ionuţ Cătălin Florea a obţinut nemurirea!

Mihai Vasile

No Comments to “Ionuţ Cătălin Florea – suflet universal”

add a comment.

Leave a Reply