Mihai Caranfil, un scriitor al contemporaneităţii turcoiene

Mihai Caranfil, un scriitor al contemporaneităţii turcoiene

  • Add Comments
  • Print
  • Add to Favorites

Mihai Caranfil, un scriitor al contemporaneităţii turcoiene

 

*Jurnalist și scriitor, Mihai Caranfil (1934 – 1997) a lăsat posterității – în ziare și reviste literare – povestiri și schițe, reportaje și caricaturi * Cărțile sale se adresează copiilor și adulților, un scenariu de film s-a transformat în peliculă pentru cinema, iar o piesă de teatru a fost publicată la Budapesta

 

Comuna Turcoaia, județul Tulcea, se poate mândri cu faptul că face cunoscut ţinutul Dobrogei în epoca prezentă şi prin remarcabile condeie cum este Mihai Caranfil.

Născut la Turcoaia la 28 martie 1934, a avut un tată ilegalist, pe Dumitru Caranfil şi mama – Dragna Caranfil, casnică. A urmat şcoala primară la Turcoaia. Chiar dacă la absolvirea clasei a IV-a primeşte o bursă pentru Şcoala Normală din Galaţi, din cauza unor lipsuri materiale nu va putea urma aceste studii. După decesul tatălui său, dorind să urmeze o şcoală liceală – cu orice preţ – dar neavând posibilități finaciare,  a fost luat sub ocrotire de un activist al Organizaţiei “Tineretul progresist”, care îl va duce la Tulcea. Aici va fi înscris la clasa întai a Liceului Industrial, transformat în şcoală elementară după reforma învăţământului. A pierdut însă examenul de admitere din cauza unei colonii la Predeal, unde fuseseră duşi toţi copiii orfelinatului. S-a reîntors după terminarea examenelor şi a intrat la o şcoală de meserii din Galaţi . La finalul ei, a devenit electrician instalator în cadrul Şantierului Naval. În timpul celor 6 luni de muncă pe șantier începe sa scrie versuri şi povestiri, iar unele dintre ele  vor fi publicate în ziarul ”Viaţa Nouă” din Galaţi.

Între timp urmează la seral clasa a VIII-a a școlii medii la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galaţi şi va candida alături de Fănuş Neagu şi Tita Chiper pentru Şcoala de literatură şi critică literară ”Mihai Eminescu” a Uniunii Scriitorilor din România. Va reuşi alături de ceilalţi, iar după absolvire – iunie 1952 –  devine redactor la revista “Urzica” unde lucrează câteva luni, până în decembrie 1952 când ocupă aceeaşi  funcţie la “Tânărul miner” din Valea Jiului. În martie 1953 redacţia se mută la Deva, iar ziarul se va numi “Tânărul muncitor”. Este şef de secţie la acest ziar, dar şi corespondent al ziarului “Scânteia tineretului” pentru regiunea Hunedoara. După un an, “Tânărul muncitor” işi încetează activitatea şi rămâne doar corespondent la “Scânteia tineretului”, iar în 1954 se căsătoreşte cu corespondenta de pe atunci a “Scânteii tineretului” pentru fosta regiunea Arad. Se stabileşte la Bucureşti şi va lucra în redacţia ziarului  timp de 13 ani până în momentul când este numit în funcţia de şef adjunct al revistei “Ramuri” de la Craiova, pentru ca mai apoi, peste 2 ani, să se poată bucura de postul de corespondent special şi publicist comentator al ziarului “Scânteia”.

A fost foarte activ în activitatea sa publicistică de aproximativ trei decenii, scriind şi publicând în cele mai importante ziare ale ţării, în reviste literare, apărând totodată la radio şi la televiziune. În “Scânteia tineretului” a publicat și câteva sute de caricaturi în rubrica sa personală.

Genul său ziaristic se face cunoscut prin miile de reportaje de călătorie în străinătate, prin povestiri şi schiţe literare, dar în special prin reportaje literare şi politice. Lumea presei din România comunistă îi atribuie statutul de publicist de prim rang şi-l onorează cu Premiul I pentru publicistică al Consiliului ziariştilor.

De la un timp îşi accentuează activitatea literară, prima carte publicată fiind de reportaje literare cu tiltul “Opt aladin de noapte”, Editura Eminescu, 1973. Urmează scenariul pentru filmul de lung metraj “Un zâmbet pentru mai târziu” turnat în 1974 la Casa de filme 3, în regia lui Alexandru Boiangiu.

Îşi exercită activitatea şi în teatru cu piesa “Anod şi Decibela” montată la radio, ulterior preluată, tradusă şi montată de radiodifuziunea maghiară. Această piesă va fi publicată la Editura Europa de la Budapesta în anul 1979 într-o antologie de teatru radiofonic. În 1975 vede lumina tiparului romanul “Focul”, ulterior, în 1978, romanul “Dilema”, iar în 1980 romanul dedicat copiilor “Băiatul care a trecut razboiul înot”. A mai scris şi alte cărți: “Ana Carenina”, “Ţărmul îngândurat”, “Timpul fertilităţii”.

Pentru turcoieni, reprezentativ rămâne romanul monografic “Amurgul ca un răsarit”. Sursele sale de inspiraţie sunt scene autobiografice legate de comuna natală Turcoaia – în monografie genitivul apare astfel,ci nu Turcoii – şi date din viaţa tatălui său şi  altor revoluţionari comuniști.

Acest vlăstar al locului nu rămâne doar un simplu consătean pentru locuitorii comunei, ci un promotor al valorilor şi tradiţiilor spaţiului Dobrogei. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A încetat din viaţă la 11 iunie 1997, făcându-şi aşternutul de veci din florile lui Cireşar.

Alexandra Chiriac

No Comments to “Mihai Caranfil, un scriitor al contemporaneităţii turcoiene”

add a comment.

Leave a Reply