Restitutiri. File de istorie din comuna Turcoaia. O viață dedicată școlii: Vasile Velea

Restitutiri. File de istorie din comuna Turcoaia.  O viață dedicată școlii: Vasile Velea

  • Add Comments
  • Print
  • Add to Favorites

*Interviu cu dascălul de română pe care comuniștii nu l-au acceptat la facultatea de istorie de la Cluj pentru cu apărea în acte ca ”fiu de colectivist” * Interlocutorul este și autorul unor volume despre comuna Turcoaia și despre cetatea Troesmis – monument aflat în apropierea localității

 

Deschid ezitând poarta verde şi umbra bolţii dese mă determină să-mi măresc pleopele aproape închise de căldura toridă a lui Cuptor. Acest tunel luminos se termină în capătul însorit cu nişte nemţoaice înflorite.Am strigat,dar tăcere.Atunci am părăsit curtea codicilată şi în urma unor intervenţii telefonice am obţinut o întâlnire la biblioteca cu interlocutorul preţios, îndelung căutat.Aici,  printre rafturile de cărţi,la o măsuță joasă, am avut onoarea să-i iau un interviu domnului Vasile Velea – fost dascăl de limbă şi literatură română, dar şi bibliotecar al Şcolii Turcoaia, în momentul de faţă un pensionar care se bucură de avantajele longevității. Mărturisirile sale sunt o adevărată istorie, povestea unei vieți de peste 70 de ani cât are domnia sa.

 

 Alexandra Chiriac: Vă mulțumesc din suflet că ați avut amabilitatea să vorbiți despre dumneavoastră. Numele Vasile Velea se evidenţiază în comuna Turcoaia, județul Tulcea, încă din timpul venirii timpurii și masive a populaţiei din Transilvania,fapt ce vă atribuie numele de vrednic fiu al comunei noastre. Cum aţi trăit primii ani din viaţă pe acest pământ dobrogean?

VASILE VELEA: M-am născut pe 8 iunie 1939,cursurile primare de patru clase obligatorii le-am făcut între 1946 și 1950 în Turcoaia, absolvindu-le pe baza unui examen de capacitate centrat pe cele două discipline:romană şi matematică.Între 1950-1953 am urmat cursurile Şcolii elementare de 7 ani,fiind printre puţinii elevi înscrişi,întrucât aceştia erau fii de colectivişti.Elevii treceau clasa pe baza unui examen.Dacă în clasa a patra erau doua săli de curs,în clasa acincea a rămas doar una. Am absolvit cursurile Liceului “Nicolae Bălcescu” în 1956, aşa numita Şcoală Medie de 10 clase – liceul după sistemul sovietic,căci din 1957 s-a trecut la liceul de 12 ani ca în prezent.

A.C.: După aceste studii inferioare aţi avut posibilitatea să urmați cursurile universitare?

V.V.: Nu, din nefericire. A urmat o perioadă de tatonare din cauza circumstanţelor politice,sociale.Se mergea foarte greu în învaţământul universitar,unde erau locuri puţine și ocupate adesea de fii ţăranilor colectivişti.

A.C. : Aşadar v-aţi început cariera în învaţământul primar?

V.V.: În toamna lui 1956,la 1 octombrie, m-am încadrat ca învaţător suplinitor. Cu  gândul de a termina studiile nu mi-am pierdut speranţa,ci mi-am întărit convingerea să continui. Timp de trei ani,până în 1959, am fost învăţător suplinitor, având înclinaţie mai mult pentru ştiinţele umaniste. În 1958 am susţinut un examen de admitere la Facultatea de Istorie din Cluj,în sesiunea a doua, pe puţinele locuri repartizate, căci în prima sesiune au fost admişi fiii ţăranilor colectivişti.Din cele 60 de locuri,primele 55 au fost ocupate în prima sesiune,astfel rămânând 5 locuri pentru care am concurat.Şi cum tata nu era colectivist, concluzia a fost că nu am fost admis,cu toate că trecusem de proba scrisă care era eliminatorie, dar la oral nu am putut trece din cauza unor influenţe – examinatorii vorbeau maghiara, chiar germana.M-am reîntors acasă prin septembrie şi am continuat încă un an la clasă, am predat în continuare.În 1959, după trei ani de vechime în învăţământ-mă atrăsese cariera didactică-am susţinut examenul de diferenţă la Liceul Pedagogic ”Costache Negri” din Galaţi pe care l-am luat, iar la douăsaptămâni am susţinut şi examenul pentru diploma de învăţător.După 10 septembrie urma să mă prezint la şcoală cu titlul de calificat.Era vârsta când trebuia să satisfac și serviciul militar obligatoriu.În preajma lui 1 octombrie 1959 s-a anunţat înfiinţarea Institutului Pedagogic de 3 ani care pregătea profesori pentru învăţământul elementar.Am luat parte la examen şi am intrat la IP3.După 1962 am revenit şi am lucrat la şcoala din Turcoaia până în 2001 când am fost pensionat. Aici, între 1963și1971 am fost director şcolar,ajutând la construirea şcolii din prezent.

A.C.: Pregătirea de atuncia ajutat la clădirea vieţii profesionale și mai mult decât atât, ați devenit și scriitor.Cum ați devenit și  autorul a trei carţi. două monografii ale comunei Turcoaia şi un excurs istoric al cetaţiiTroesmis?

V.V.: Una dintre pasiunile mele a fost istoria,formandu-mi o astfel de cultură și prin citirea revistei “Magazin istoric”care apare de 45 de ani.Dar mai există şi acel moment care iţi dă impuls în urma unor frământări interioare.În 1976, la şcoală se primeşte o circulară din partea Casei Corpului Didactic prin care se cerea înfiinţarea unei comisii la nivel profesoral pentru formularea unor monografii despre comune şi şcoli.Şi astfel m-am hotărât să alcătuiesc monografia comunei Turcoaia.Chiar dacă în 1981 era gata, lansarea ei la centenarul şcolii nu s-a putut face,căci publicarea nu interesa pe cei care activau în mediul political Partidului Comunist,astfel munca de cercetare s-a extins pe durata a 35 de ani  – trebuie să remarc faptul că munca este una de cercetare, nu de creaţie proprie, dat fiind subiectul abordat.

A.C.: În documentarea dumneavoastră aţi consultat fondurile Academiei Române,Arhivele Statului din Bucureşti,Arhivele Statului – filiala Tulcea,Biblioteca Judeţeană Tulcea,BibliotecaCasei Corpului Didactic Tulcea şi arhivele de la Şcoala Turcoaia. Ne dezvăluiți, vă rog, câteva amănunte din aceste volume?

V.V.: Plecând de la întrebarea”E cunoscută îndeajuns istoria Troesmisului de către localnici?” am vrut să demonstrez ideea fundamentală de permanență şi continuitatea elementelor etnice româneşti pe acest teritoriu natural al României.Se vorbeşte astfel şi despre istoria poporului român,procesul de romanizare al dacilor, respectiv de asimilare şi formare a limbii române,aici,pe acest pământ al Dobrogei.Nu m-am referit doar la Turcoaia ca localitate,ci chiar la un teritoriu mai larg care este considerat o vatra strămoşească.Este vorba de Praopcea,Piatra Roşie,Bujoare- care alcătuiesc acest ţinut.Dacă Turcoaia a apărut mai târziu,asta nu înseamnă că nu a existat.A dispărut Troesmisul?Izvoarele mărturisesc că da,iar Igliţa(1652) este considerată mai veche decât Turcoaia.Încă din 1240 tătarii distrug teritoriul dar în 1300-1652 aceste ținuturi au mai fost locuite?Aceste noţiuni deschid în cartea a doua un nou capitol,ceea ce evidenţiază că aceste teritorii au fost locuite de-a lungul timpului.A apărut Iacob-Deal,Blasova unde s-a plămădit poporul nostru într-un spaţiu cu adevărat mănos.În ediţia din 2004 am vorbit despre Turcoaia în oglinda presei,dar acum lucrez la acest capitol căci am constatat că nu am spus tot ce era de cuviinţă. Şi deci cu aceasta mă gandesc la publicarea celei de-a patra cărţi,care se va face mai târziu,din cauza unor probleme financiare.Poate că în 2015 să putem vorbi despre “Troesmis-2000 de ani de la atestarea documentara”, căci după Ovidiu – poet roman exilat în zona Dobrogei – anul 15  marchează naşterea cetăţii getice,ulterior romană şi bizantină.

A.C.: Vă mulțumesc din suflet, stimate domnule profesor, pentru amabilitatea de a ne dezvălui aceste date despre viața și cariera dumneavostră. Vom căuta și noi să lectura cărțile la care ați trudit, volume care ne prezintă pe larg istoria locului.

V.V.: Cu drag.

Alexandra Chiriac 

No Comments to “Restitutiri. File de istorie din comuna Turcoaia. O viață dedicată școlii: Vasile Velea”

add a comment.

Leave a Reply